Ce sexy a fost nevasta lui Andrei Duban la botez!
Eveniment important, ieri, în familia lui Andrei Duban. Actorul şi soţia sa, Graţiela, şi-au botezat cu mare fast băieţelul în vârstă de 3 luni.
În prezenţa familiilor şi a prietenilor, Andrei Duban (39 de ani) şi soţia sa, Graţiela (25 de ani), l-au creştinat pe micuţul Armin Matei. Botezul a avut loc la Biserica Sfântul Dumitru, din Capitală, iar slujba a fost oficiată de preotul care i-a şi cununat, alături de alţi patru.
La intrarea în biserică, 4 fetiţe costumate în îngeraşi au întâmpinat invitaţii, printre cei mai importanţi care au intrat fiind Alin şi Oana Caraman, părinţii spirituali ai copilului, şi naşi de cununie ai părinţilor.
Chiar dacă Andrei şi Gabriela au avut emoţii foarte mari atunci când Armin Matei a fost băgat în cristelniţă, de frică să nu se înece, acestea au dispărut imediat când au auzit primul scâncet al bebeluşului. Monica Davidescu, Claudiu Bleonţ şi soţia sa, Andra Negulescu, Ovidiu Cuncea - colegi de scenă ai lui Duban au fost şi ei la eveniment, alături de familiile celor doi.