Ce sexy şi talentată este fata lui Adrian Enache!

1 iunie 2013 14:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Adrian Enache se poate considera un tată împlinit. Fiica lui, Diana Andreea, a moştenit talentul său muzical şi se pregăteşte să devină o voce cunoscută în muzica românească.

Are doar 16 ani, însă arată ca o adevărată divă. Diana Enache, pe numele ei de scenă DyanE, este una dintre cele mai sexy apariţii din muzica românească şi a reuşit deja să impresioneze publicul cu vocea ei. Încă de mică, a crescut în lumea showbizului şi a fost atrasă de lumina reflectoarelor. De când se ştie, l-a admirat pe tatăl ei şi şi-a dorit o carieră în muzică.

„Am trăit în această lume de mică şi pot spune că m-a fascinat din prima. Aşa cum era şi firesc, cariera tatălui meu m-a influenţat foarte mult. Îl admir pentru tot ce a realizat în viaţa lui", a declarat Diana, pentru Click!

Tânăra nu este la prima experienţă muzicală, la vârsta de patru ani a activat în corul de copii „Allegretto". Pentru a se perfecţiona, a luat cursuri de canto cu Dana Dorian, iar în prezent este eleva sopranei Ozana Barabancea. Lansarea oficială şi-a făcut-o în noaptea de Revelion, atunci când a cântat alături de tatăl ei pe aceeaşi scenă şi când a reuşit cu greu să-şi stăpânească emoţiile. „Debutul meu ca artist a avut loc de Revelion, alături de tatăl meu. A fost foarte emoţionant, pentru că eram alături de el şi nu voiam să dezamăgesc", a mărturisit aceasta.

Diana s-a lansat oficial în noaptea de Revelion, alături de tatăl ei

Acum, Diana lucrează la primul ei album, în studioul lui Bogdan Taşcău, zis Dl. Problemă. „În curând, voi lansa primul meu disc. Până acum avem gata două piese şi aşteptăm să se audă la radio. Va fi un album pop-dance, ceea ce se poartă acum, chiar dacă pot să cânt orice gen de muzică", a povestit artista, pentru Click! Tânăra a dezvăluit în exclusivitate şi o surpriză de pe primul ei material discografic.

„Voi colabora cu Guess Who pentru una dintre melodiile mele. Am vorbit cu el şi speram să facem duet pe melodia „Skin on Skin", dar, din păcate, programele noastre nu au coincis şi a trebuit să cânt singură partea de rap. Însă vom cânta împreună o altă melodie, rămâne surpriză", a declarat Diana.

FOTO Diana Enache îşi cheltuie banii de buzunar pe transportul zilnic

Băiatul Iulianei Marciuc se înţelege bine cu fata lui Adrian Enache

Uite ce talentaţi sunt copiii vedetelor!

Mai are un băiat, cu Iuliana Marciuc

Adrian Enache şi Iuliana Marciuc s-au cunoscut în vara anului 1995, pe Litoralul românesc. Pe atunci, acesta era căsătorit cu Corina, mama fetei sale, Diana.

După 15 ani de relaţie paralelă, în 2009, Enache a luat cea mai importantă decizie din viaţa sa şi a dat divorţ de fosta soţie. Un an mai târziu, în iunie 2010, Iuliana Marciuc şi Adrian Enache s-au logodit oficial în faţa lui Dumnezeu, iar ceremonia a avut loc în Bulgaria, la Balcic. Cei doi au împreună un băiat, David Mihnea, care s-a născut în 2005.

Mai multe