Ce spune Claudia Cream despre «meseria» de mamă
Claudia Pavel a luat prin surpindere pe toată lumea după ce a anunţat pe o reţea de socializare că a devenit mămică. Ciudat este, că evenimentul s-a petrecut acum aproape un an, însă cântăreaţa, care stă de ceva timp în America, a păstrat foarte bine secretul. Ea le-a povestit recent prietenilor cum se simte în ipostaza de mămică.
Aşa cum era de aşteptat, Claudia Pavel este în al nouălea cer, de când s-a născut băieţelul ei, Noah. Cântăreaţa le-a împărtăşit fanilor săi de pe Facebook primele impresii legate de noua postură în care se află. Tatăl cântăreţei a confirmat, în exclusivitate, pentru Click! că a devenit bunic, iar fiica sa este logodită cu un un cetăţean american.
"Miracolul maternităţii nu are egal într-adevăr. Eu si familia mea vă mulţumim din toată inima pentru toate urările şi felicitările voastre, sunteţi minunaţi", le-a scris Claudia Pavel, admiratorilor săi de pe Facebook.