Ce spune fostul iubit al Oanei Zăvoranu despre acuzaţiile de şantaj
Oana Zăvoranu a fost audiată joi seara, după ce a fost prinsă luând mită de 10.000 de euro de la medicul Marek Vâlcu, care i-a făcut o operaţie la sâni, pe motiv că este nemulţumită de rezultatul intervenţiei chirurgicale. Oana l-ar fi ameninţat pe doctor că va dezvălui presei informaţii presupus compromiţătoare despre acesta, dacă nu primeşte banii ceruţi.
Fostul ei iubit, Răzvan Dumitrescu, a explicat că Oana nu are niciun motiv să ceară o astfel de sumă de bani. Conform tănărului, Zăvo nu are nevoie de aceşti bani, mai ales că atât bruneta, cât şi mama ei dispun de fonduri suficiente pentru a-şi satisface orice dorinţă.
"Oana nu are nevoie de bani, ea are bani, daca vrea mai mult, ii cere mamei ei, care o ajuta in secunda doi. Oana cheltuie 10.000 de euro in zece minute la mall. Eu am crezut ca el s-a ofticat ca a pierdut-o pe ea ca şi clienta", a declarat Răzvan pentru Antena Stars.
Conform unor surse apropiate anchetei, Zăvoranu stabilise să primească banii de la medic în cursul zilei de joi, la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti. Ulterior, ea a schimbat locul de întâlnire, dorind să se vadă cu medicul în apropierea spitalului, la sediul unei clinici private. Poliţiştii au lăsat-o iniţial să plece, însoţită de prietena ei Raluca Macovei. Puţin mai târziu, oamenii legii au oprit-o pe vedetă în trafic şi au dus-o direct la secţia 12 de poliţie.
În jurul orei 23.45, Oana a părăsit sediul poliţiei, iar avocatul ei a explicat că procedura de flagrant nu sa realizat, iar medicul pur şi simplu a aruncat plicul în maşina Oanei, care nu a numărat banii.
Medicul Marek Vâlcu a explicat că el şi Oana Zăvoranu, care l-a şantajat pentru a-i da 10.000 de euro, au avut relaţii extraordinare până la începutul anului acesta. Conform doctorului, schimbarea de atitudine a Oanei a apărut după ce bruneta s-a dus la Kasem Abu Bakr, cel care a operat-o pe Zăvo pentru a şaptea oară la sâni.