Ce spune impresarul trupei Akcent despre scandalul dintre membrii formaţiei. Cu cine va merge mai departe

6 septembrie 2013 5:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Impresarul trupei, Lucian Mitrea, susţine că va merge mai departe cu Akcent, indiferent de ce vor decinde cei trei băieţi, potrivit ring.

"Voi rămâne în continuare impresarul trupei. Sunt prieten cu toţi. Dacă Adi păstrează numele, voi merge cu el... De fapt, şi cu ceilalţi doi, poate, voi face ceva. Eu nu m-am certat cu nimeni! Mihai e finul meu, ţin mult la el. Akcent e businessul meu şi îl conduc cum cred eu că e mai bine. Oricând vor dori, eu voi merge mai departe. În legătură cu numele nu pot să mă pronunţ. Nu ştiu cui aparţine, dar între ei, după câte îmi dau seama, nu mai există nicio şansă de împăcare", a precizat Lucian Mitrea.

VIDEO Adi Sînă lansează primul single semnat Akcent, după despărţirea de Sorin şi Mihai

50 000 de euro au destrămat trupa Akcent

Sorin îl contrazice pe Adi Sînă. «Banii au fost problema. Adi voia bani şi din procentele noastre»

Adi Sînă a declarat că a fost trădat de „propriii fraţi" şi a făcut publice problemele formaţiei, iar lucrurile parcă au scăpat de sub control. Sorin Brotnei, blondul trupei, l-a acuzat pe Sână că voia bani mai mulţi, chiar şi din procentele ce le-ar fi revenit lui şi lui Mihai.

Mai multe