Ce spune iubitul lui Ruby despre despărţirea dintre ei
Zvonurile că Ruby şi Oxi, fost component al trupelor «Praf în ochi» şi «Zero», nu mai sunt un cuplu au fost comentate de Oxi.
Artistul a dorit să păstreze discreţia însă a dat câteva indicii despre despărţire şi a explicat că preferă să nu facă declaraţii despre viaţa lor intimă.
"Am dreptul să aleg să nu vorbesc despre viaţa mea personală şi despre lucrurile intime care ne privesc doar pe noi. Am fost un cuplu discret şi nu ne interesează să vorbim despre acest subiect", a spus Oxi pentru Ring.
Oxi este cel care a lansat-o în muzică pe Ruby şi care i-a deschis calea către celebritate, având un rol important în compoziţia pieselor artistei.
Reacţia cântăreţei a fost similară cu cea a lui Oxi şi şi-a exprimată părerea despre despărţirea dintre ei prin intermediul unei reţele de socializare.
"Se scriu multe mizerii in presa. Adevarul il stim doar noi. :) Nu este nimic "bomba", nimic "senzational" dar cumva se creeaza asta pentru a starni mai mult interesul oamenilor", a scris Ruby (Ana Claudia Grigore), pe pagina personală de Facebook.