Ce talente au copiii lui Pavel Bartoş!

12 februarie 2013 18:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Merge în căutarea a sute de talente prin toate colţurile ţării, ia parte la toate momentele artistice, însă se poate mândri în orice moment cu aptitudinile pe care le au fetiţele lui. Pavel Bartoş, unul dintre cei doi prezentatori ai emisiunii „Românii au talent" (PRO TV), este un tată fericit.

Rita (5 ani), fiica lui cea mică, este o pictoriţă foarte talentată, în timp ce Eva (8 ani) a luat drumul muzicii, pianul fiind instrumentul pe care-l studiază fata cea mare a prezentatorului tv.

„Am fost surprinşi de desenele Ritei, pictează senzaţional. În cea mai mare parte a desenelor trebuie să existe neapărat şi un membru al familiei: ori mami, ori tati. Eva cântă la pian şi o face foarte bine. Suntem o familie artistică, ce mai", a mărturisit, amuzat, Pavel Bartoş. Emisiunea „Românii au talent" revine, de vineri, cu al treilea sezon, la PRO TV.

Mai multe