Ceahlăul a învins Concordia Chiajna cu scorul de 1-0
Unicul gol al partidei a fost marcat de Cebotaru, din lovitură de pedeapsă, în minutul 69. Penalty-ul a fost acordat de arbitrul Cristi Balaj pentru un henţ în careu.
"Îmi pare bine că am terminat cu o victorie meciurile din tur de pe teren propriu. Dedicăm victoria celui mai tânăr suporter al Ceahlăului, nepoţelul domnului Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al clubului, care s-a născut de curând", a declarat Marin Barbu, antrenorul Ceahlăului, la Dolce Sport.
"Ne aşteptam la mai mult de la acest meci. Dar mai sunt multe meciuri de disputat până la finalul campionatului", a spus Costel Orac, directorul tehnic al echipei din Chiajna.
În urma acestui rezultat, podiumul clasamentului Seriei I arată astfel: 1. Ceahlăul Piatra Neamţ 34 p, 2. Săgeata Năvodari 28 p (23-9), 3. Concordia Chiajna 28 p (21-12)