Cei care beau în exces trăiesc mai mult decât abstinenţii

30 august 2010 21:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Potrivit unui nou studiu, citat de Time.com, publicat în revista Alcoholism: Clinical and Experimental Research, cei care obişnuiesc să bea alcool, chiar şi cei care beau mult, trăiesc mai mult decât cei care se abţin de la băutură.

La studiul, care s-a desfăşurat timp de 20 de ani, au participat 1.824 oameni cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani. Pe parcusrul celor două decenii, 69% dintre cei care nu au băut niciodată au murit, faţă de 60% dintre cei care obişnuiesc să bea cantităţi importante de alcool şi 41% din cei moderaţi la consumul licorilor.

Descoperirile sunt un pic misterioase beneficiile unui consum moderat de alcool fiind bine cunoscute: ajută inima, circulaţia şi la socializare. Mai puţin clar este cum de cei care beau cantităţi serioase de alcool, şi care sunt predispuşi la ciroză şi cancer, reuşesc să trăiască mai mult decât cei care nu beau deloc.

Mai multe