Cei doi bărbaţi din viaţa Mădălinei: Şerban Georgescu şi Mircea Petru
Despre fostul soţ, mai mare cu 17 ani ca ea, Mădălina Manole a afirmat că "erau momente din zi în care îl adoram şi alte momente în care l-aş fi împuşcat". Căsnicia alături de compozitorul care a decedat în urma unui infarct în martie 2007 nu a fost deloc una uşoară. Încă de la început căsnicia celor doi a stat sub auspiciul interesului din cauza diferenţei de vârstă.
"Am alergat şi-am tot alergat, vreme de cincisprezece ani, într-o căsnicie pe care o visam fericită până la adânci bătrâneţi, dar, după cincisprezece ani, am realizat că nu mai rezistam, că-mi epuizasem toate resursele. Luptasem cu îndârjire pentru omul de lângă mine şi pentru dragostea noastră, dădusem, cu disperare, tot ce avusesem în mine, că să-mi respect jurământul, să-i fiu alături "şi la bine şi la greu", dar, cu toate astea, am conştientizat că de eforturile mele se alesese praful. În clipa în care am înţeles că, atâţia ani de zile, crezusem într-o himeră, că drumul nostru împreună nu era destinat acelei fericiri până la adânci bătrâneţi, am intrat în şoc. Am simţit o dezamăgire imensă, o furie incomensurabilă, o mâhnire sfâşietoare, că ajunsesem la situaţia aceea fără ieşire, pe care nu numai că nu mi-o dorisem, dar pe care nici măcar nu mi-o închipuisem vreodată. Am divorţat, şi-apoi am început lupta cu mine însămi, lupta de a mă recompune, de a mă regăsi. A fost greu, foarte greu, dar m-am încăpăţânat să mă ridic iar din talazuri. Aşadar, în acea perioadă de tăcere, m-am luptat cu mine însămi, cu luciditate şi multă credinţa", a povestit artista într-un interviu în revista "AS".
În plus, Mădălina Manole a susţinut că a fost înşelată: "Au existat telefoane catre un personaj feminin, se purtau conversatii la anumite ore, pe la spatele meu cand eu nu eram langa el". [...] ""Erau momente din zi in care il adoram si alte momente in care l-as fi impuscat", declara "fata cu parul de foc", a mai spus ea în revista Tango.
Însă, în 2009, cântăreaţa l-a cunoscut pe inginerul de sunet Mircea Petru, în studioul de înregistrări.
"Pe parcursul acelor luni de muncă, am început să ne cunoaştem şi ca oameni, nu doar ca profesionişti, am avut vreme să stăm de vorbă şi dincolo de subiectele muzicale, am prins să ne povestim multe şi mărunte, şi-apoi, târziu, mult mai târziu, într-o clipă binecuvântată, am avut revelaţia că Petru e acel "el" pentru care mă rugam. Mi-am dat seama că suntem doi oameni ireal de identici, că ne coincid nu numai multe din istoriile de viaţă, dar şi felul în care simţim şi rezonam, cu tot ceea ce e împrejurul nostru. Amândoi suntem Raci, avem aceleaşi sensibilităţi, aceleaşi vulnerabilităţi, ne deranjează şi ne revoltă cam aceleaşi lucruri, ne încânta aceleaşi lucruri, amândoi ştim că dragostea înseamnă, în primul rând, loialitate ... Cred că a durat atât de mult până să-l văd pe Petru cum trebuie fiindcă sufletul meu căpătase un exces de prudenţa. Nu puteam să las pe cineva să intre în viaţa mea aşa, doar prin simpla apariţie. Trebuia să fie ceva mult mai profund decât un episod fulgerător de "coup de foudre". Aşa că, dincolo de aspectul lui fizic, am avut nevoie de timp, ca să-i descopăr şi mintea şi inima. Dar ce uriaşă bucurie, când am deschis, în sfârşit, ochii sufletului, şi l-am văzut înconjurat de acea aură dogoritoare a întregului meu! Apoi, omul acesta minunat m-a învăţat, ca pe un copil mic, cum să reincep să merg, pas cu pas, cum să zâmbesc din nou, cum să spun iar "te iubesc", fără teama de a fi rănită, ci cu deplina siguranţă că sunt înţeleasă, preţuită şi, în egală măsură, iubită. Puiu (numele lui de alint) e o persoană de-o incredibilă profunzime, e o persoană matură, caldă, calmă şi răbdătoare. Alături de el mi-am recăpătat curajul de a-mi deschide din nou sufletul. Într-o zi, la începutul relaţiei noastre, m-a întrebat: "Ai să poţi să duci atâta fericire câtă te aşteaptă?". Atunci l-am privit puţin crispată, azi însă trăiesc exact acea fericire profeţită de el, cu desăvârşită siguranţă", a mai spus Mădălina în revista "AS".
În iunie 2009, din dragostea Mădălinei şi a lui Mircea Petru s-a născut un băieţel, Petru Jr. În toamna aceluiaşi an, cei doi s-au căsătorit într-o mănăstire din Moldova.
Citeşte şi: