Cel mai bun atac... fără atacanţi!

26 decembrie 2010 17:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Dinamo are cea mai puternică ofensivă din campionat (40 de goluri în turul Ligii I) însă problemele financiare decimează treptat şi acest punct forte, iar din retur, pe lângă problemele grave din apărare, Andone se va baza doar pe două „guri de tun”: Alexe şi Liviu Ganea.

Dacă „Fălcosul" se plângea constant de concurenţă în defensivă în schimb în avanposturi nu ştia ce cuplu să aleagă.

Niculae, Dănciulescu, Alexe, Andrei Cristea, Liviu Ganea sunt „vârfurile" folosite la care se adaugă Păun, doar rezervă, şi Bratu, cedat la Litex Loveci.

Însă, rând pe rând, toţi aceşti fotbalişti s-au despărţit de „haită"sau o vor face! Ultimul exemplu, Bratu.

„Mitraliera" a revenit de la bulgari, unde-i expirase împrumutul, şi din retur era aşteptat de suporteri pe teren.

Dar, în ajunul Crăciunului, preşedintele clubului, Nicolae Badea, a anunţat că „Bratone" şi-a reziliat contractul.

De ce? Şefii nu puteau să-i suporte salariul de 17.000 de lunar şi atunci au încheiat acum socotelile, în sensul că jucătorul a fost declarat liber de contract, în condiţiile în care acordul îi expira peste şase luni şi oricum se putea înţelege cu orice echipă fără ca Dinamo să primească procent.

„Bratone" ar putea ajunge la FC Vaslui, „U" Cluj sau în Cipru. Totuşi, nici situaţia celorlalte „vârfuri" nu este roză:

Marius Niculae

„Săgeată" e demult pe lista de transferuri, salariul său de 280.000 € pe an fiind greu de digerat de acţionari.

Recent, el a fost chemat la negocieri şi a primit „dezlegare".

Dacă-şi găseşte o echipă, poate pleca iar roş-albii nu cer niciun ban.

Cum s-a ajuns aici? În schimbul actului de transfer, atacantul a renunţat la salariul pe ultimele 3 luni, bani pe care conducătorii nu-i plătiseră.

Ionel Dăniculescu

Deşi la revenirea în ţară în această vară, după despărţirea urâtă de Hercules Alicante, FCM Târgu Mureş l-a aşteptat cu o primă de instalare de 100.000 € şi un salariu de 150.000 € pe an, în ultima clipă a fost deturnat de Borcea pentru a semna cu Dinamo.

A acceptat dar apoi a realizat greşeala: Andone l-a ţinut mai mult pe bancă şi acum vrea să plece, nemulţumit de statutul său.

Andrei Cristea

Gogheterul echipei în sezonul trecut are motive să fie supărat.

Andone l-a folosit puţin, transferul la Karlsruhe a picat şi, pe final de campionat, s-a accidentat.

A avut deja o întrevedere cu Nicolae Badea şi atacantul a primit o hârtie conform căreia poate pleca la orice club din străinătate contra a 400.000 €, adică suma pe care înainte conducătorii au refuzat-o de la echipa nemţească.

Mai multe