Cel mai mic bebeluş din lume a cântărit 275 de grame
O femeie din Germania a născut un băieţel, după 25 de săptămâni de sarcină. Bebeluşul cântărea 275 de grame. Potrivit specialiştilor de la Universitatea de Medicină Gotinga (UMG) din Germania niciun băieţel, care a avut o greutate mai mică de 350 de grame la naştere nu supravieţuise anterior.
Până acum, au trăit numai trei fetiţe, care aveau mai puţin de 300 de grame. Purtătorul de cuvânt al UMG, Stefan Weller a declarat că numărul de fetiţe premature care reuşesc să supravieţuiască este cu 25% mai mare decât cel al băieţeilor.
Potrivit medicilor, pe data de 25 iunie 2009, o femeie însărcinată în 25 de săptămâni s-a prezentat la spital. Din cauza unor complicaţii, cadrele medicale au fost nevoite să îi facă o cezariană. Din fericire, în timpul operaţiei bebeluşul nu a suferit traumatisme cerebrale, nici infecţii.
Nou-născutul a fost ţinut trei luni la incubator, timp în care medicii l-au supus unor tratamente cu stimuli, pentru dezvoltarea sistemului neurologic. Potrivit ziarului „ABC”, copilul a fost externat, dar este supus lunar la investigaţii medicale amănunţite.