Cel mai puternic computer personal din lume, de la Asus
Dacă vreţi un computer mai bun decât cel de acasă, puteţi lua în calcul soluţia oferită de Asus, în colaborare cu Nvidia şi Universitatea Naţională Chiao Tung din Taiwan.
Supercomputerul ESC 1000, creat pentru cercetare ştiinţifică şi având dimensiunile similare unei unităţi normale, este capabil să realizeze 1,1 trilioane de operaţiuni pe secundă (un trilion înseamnă o mie de miliarde). Pentru a avea termen de comparaţie, un Intel i7Extreme 965EE, de 3,2 GHz, realizează puţin peste 76 de miliarde de operaţii pe secundă.
Ce configuraţie are sistemul tău de acasă? Vrei altceva? Comentează pe FORUM!
Acest fapt se datorează celor trei procesoare grafice Tesla c1060 şi unuia Quadro FX5800, ce au împreună nu mai puţin de 960 de nuclee, marca Nvidia, al căror mare avantaj este viteza superioară de calcul cu un consum redus de energie.
Calculatorul vine cu un procesor Intel LGA366 Xeon de 3,33 GHz, tipic serverelor, şi cu 24 GB memorie DDR3, cu frecvenţa de 1333 MHz, la care se adaugă un hard-drive de 500 GB SATA II.
Deşi nu a fost confirmat oficial, preţul unui asemenea computer ajunge la aproape 15.000 de dolari, potrivit GoodGearGuide.