Cel puţin 16 morţi şi 80 de răniţi, în timpul confruntărilor dintre poliţiști şi ţărani, în Paraguay
O intervenţie de vineri a poliţiei necesară pentru a alunga mai mulţi ţărani fără pământ de pe o proprietate din Paraguay s-a transformat într-un masacru. 16 persoane au fost ucise, dintre care şapte membri ai forţelor de ordine şi nouă ţărani, conform anunţului ministrului de Interne, relatează AFP.
"De partea poliţiei au murit şapte persoane şi cel puţin nouă de partea ocupanţilor proprietăţii", a declarat Carlos Filizzola, în timpul unei conferinţe de presă de la palatul prezidenţial.
"Mai sunt şi alte 80 de persoane rănite, mai grav sau mai puţin grav", conform unui reprezentant al serviciilor medicale din localitatea Curuguaty, Gustavo Gonzales.
"Ţăranii aveau arme de calibru mare, precum armele de asalt M-16", a declarat Walter Gomez, un reprezentant al poliţiei din departamentul Canindeyu, acolo unde s-au produs confruntările.
Poliţia a semnalat că printre sutele de ocupanţi ameninţaţi cu expulzarea, existau persoane "care mânuiau excelent arme".
"Ei au început să tragă pentru a ne ucide. Suntem într-o situaţie critică", a adăugat Gomez.
Ţăranii ocupaseră o proprietate care aparţinea unui antreprenor, Blas Riquelme. "Poliţia s-a prezentat pentru expulzarea ocupanţilor iar aceştia au început să tragă pentru a ucide, şi chiar au ucis", a menţionat Gomez.
Într-un comunicat, preşedintele Paraguayului, Fernando Lugo, şi-a exprimat "susţinerea absolută" pentru forţele de ordine, şi şi-a prezentat condoleanţele familiilor victimelor, scrie Mediafax.
Lugo i-a convocat la palatul prezidenţial pe ministrul de Interne, al Apărării, şi pe comandantul forţelor armate, pentru a analiza situaţia, în timp ce Senatul s-a reunit în şedinţă plenară specială pentru a dezbate o eventuală instaurare a stării de urgenţă în regiune.