Cel puţin 200 de morţi în inundaţiile din India

4 octombrie 2009 17:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Cel puţin 167 de persoane au fost ucise în statul Karnataka, unde mai multe râuri au ieşit din matcă în urma ploilor puternice şi au distrus tot ce le-a ieşit cale. 'Pretutindeni în jurul nostru este moarte şi dezastru', a declarat un oficial local din Bangalore, capitala statului sudic care este un important centru al industriei IT.

Suprafeţe întinse cultivate cu trestie de zahăr şi orez sunt sub ape iar pierderile sunt foarte mari, au precizat autorităţile locale, subliniind însă că principala prioritate o reprezintă ajutorarea persoanelor rămase fără adăpost, al căror număr este estimat la peste 100.000.

În statul învecinat Andhra Pradesh, s-au înregistrat cel puţin 33 de morţi şi aproximativ 1,8 milioane de persoane au fost afectate de inundaţii.

Oficialii indieni se tem că bilanţul victimelor inundaţiilor ar putea creşte în perioada următoare, dat fiind faptul că cel puţin 5.000 de persoane sunt blocate în zone izolate afectate de inundaţii.

Numai anul acesta, aproape 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile produse în India, iar zeci de mii de oameni şi-au pierdut casele şi recoltele.

Mai multe