Cerută în căsătorie într-un mod inedit: au peţit-o toţi cei din metrou! VIDEO
Un vagon de metrou. Mulţi oameni care se întorc obosiţi acasă, după încă o zi de muncă. La un moment dat, o femeie începe să cânte, sub privirile uimite ale celorlalţi. Nu trece mult şi un bărbat i se alătură. Apoi, una câte una, alte voci reiau aceeaşi melodie.
Acesta a fost scenariul pe care l-a pus la punct un londonez pentru a-şi impresiona iubita. Bineînţeles, în momentul potrivit, Adam King s-a aşezat în genunchi în faţa alesei sale, Lucy Rogers, deschizând cutiuţa ce conţinea inelul de logodnă.
"Pe de o parte am vrut un «flashmob», pe de alta - un cadru intim. Mi-a venit ideea de a organiza totul în metrou. Cea mai mare problemă a fost ca Lucy să se afle acolo la momentul potrivit. În plus, printre «corişti» s-au aflat destui prieteni, şi a trebuit să avem grijă ca Lucy să nu-i recunoască", a povestit Adam.
După ce tânăra a spus mult aşteptatul "Da!", cuplul a destupat o sticlă de şampanie, iar "coriştii" s-au aşezat înapoi pe locurile de pe care se ridicaseră. Lucy a fost atât de emoţionată încât, la destinaţie, nu se mai putea ţine pe picioare şi a coborât sprijinită de iubitul ei.