CFR încearcă să schimbe tradiţia

3 noiembrie 2010 9:36   Actualitate
Ultima actualizare:

În trei meciuri jucate în România, Bayern nu a pierdut niciodată.

CFR Cluj joacă în această seară, de la ora 21.45, în direct la TVR 1, cu Bayern Munchen al patrulea meci în grupele Ligii Campionilor. Pentru clujeni este pentru prima oară când primesc vizita unei echipe din Germania, în timp ce Bayern a mai fost de trei ori în România. Nemţii nu au fost învinşi niciodată pe teren românesc. Ei au întâlnit de două ori Steaua (1-0 în 2008 şi 1-1 în 1972) şi o dată Universitatea Craiova (2-0 în 1982). Sorin Cîrţu speră ca tradiţia să se schimbe totuşi. „Bayern e o echipă care se bazează pe o posesie zdrobitoare. Tot timpul au fost superiori adversarilor din acest punct de vedere, indiferent că vorbim de finala Ligii Campionilor sau de un meci de campionat. Noi şi la Munchen ne-am propus să scoatem un rezultat bun, dar a fost exprimarea care a fost", a afirmat antrenorul CFR-ului. De cealaltă parte, Louis van Gaal, a declarat că tradiţia de a nu pierde niciun meci cu o echipă românească nu va ajuta gruparea germană în partida de cu CFR. „Cum îl vom opri pe Traore? Simplu, avem doi apărători centrali foarte buni: Van Buyten şi Demichelis. Ştiu că nu am pierdut niciodată în faţa echipelor româneşti. În fotbal tradiţia e importantă întodeaună, dar niciodată decisivă", a afirmat tehnicianul lui Bayern.

Casetă meci

CFR Cluj (4-1-4-1): Stăncioiu - Tony, Cadu, Alcantara, Rada - T. Costa - E. Dică, Mureşan, De Zerbi, Culio - Traore. Antrenor: Sorin CîrţuRezerve: Nuno Claro, Edimar, Panin, Leo Veloso, Piccolo, Bastos, Bjelanovici.

Bayern München (4-2-3-1): Butt - Lahm, Timoşciuk, Demichelis, Pranjici - Ottl, Schweinsteiger - Altintop, Kroos, Müller - Gomez. Antrenor: Louis Van Gaal. Rezerve: Kraft, Braafheid, Alaba, Knasmüllner

Stadion „Dr. Constantin Rădulescu". ora 21.45. TVR 1. Arbitru: Serge Gumienny (Belgia)

Mai multe