Chicago: Elev ucis în timpul unei bătăi de stradă

28 septembrie 2009 7:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Scene terifiante în apropierea unei şcoli din Chicago. Un elev în vârstă de 16 ani a fost ucis în bătaie în timpul unei confruntări între bande rivale. Ceilalţi elevi se tem acum să revină la şcoală.

Violenţele sunt frecvente la liceul american respectiv, pentru că mulţi dintre elevi fac parte din bande rivale. Nu o dată s-a întâmplat ca, după terminarea orelor, adolescenţii să participe la astfel de confruntări. Şi de fiecare dată, cineva este rănit.

De această dată, însă, a fost mult mai grav.

Derrion Albert, un elev în vârstă de 16 ani, a fost victima nevinovată a unor astfel de bande. Băiatul se îndrepta de la şcoală spre casă, când a nimerit în mijlocul altercaţiei. A fost lovit în cap cu o scândură, trântit pe asfalt şi lovit cu pumnii şi picioarele cu bestialitate, până când a rămas fără suflare.

Băiatul nu făcea parte din niciuna dintre bande iar martorii spun că a încercat să acorde ajutor unui alt elev care fusese rănit.

Imaginile surprinse de un amator arată cum câţiva elevi şi angajaţi ai unui centru comunitar din apropiere sar într-un final în ajutorul băiatului. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.

Mulţi dintre colegii lui Albert nu mai vor să revină la ore, de teamă că şi ei ar putea cădea victime violenţelor de stradă.

Mai multe