Chinezii şi coreenii se bat pe autostrada suspendată

23 ianuarie 2011 19:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Municipalitatea negociază, în acest moment, cu chinezii de la Shanghai Construct Group realizarea celui de-al doilea tronson al autostrăzii, de 20 km, prevăzut între Lacul Morii şi viitoarea Autostradă 3.

Delegaţia chineză reprezintă o compania uriaşă care a lucrat la primul pod transoceanic din China (32,5 km), care leagă Shanghai de portul Yangshan.

La Bucureşti, aceştia s-au declarat de acord să asigure circa 85% din costurile totale ale tronsonului, evaluate la peste 1 miliard de euro.

O companie sud-coreeană negociază realizarea primului tronson de autostradă, cuprins între Lacul Morii şi centura de sud a oraşului. Potrivit unor surse din cadrul Municipalităţii, citate de www.impactnews.ro, edilii au bătut deja palma cu coreenii. Constractul se ridică la circa 1,5 miliarde de euro.

Mai multe