Chinta i-a adus două miliarde lei! VIDEO
Ultima mână de cărţi, emoţii mari, bani mulţi în joc. Iar, marele câştigător, al primului turneu de poker organizat la noi în ţară, este Cristian Dumitrescu.
Bucureşteanul a plecat acasă cu nici mai mult nici mai puţin de două miliarde de lei vechi. După trei zile de concurs, sute de câştigători şi zeci de mii de dolari puşi în joc, duminică seară s-a ales şi câştigătorul.
La masa finală s-au aşezat opt jucători, dintre care şase au plecat rând pe rând. Ultimii doi rămaşi în joc, braşoveanul Bogdan Ionescu şi bucureşteanul Cristian Dumitrescu s-au bătut pentru potul cel mare, de 50.000 de euro. Crupierul împarte cărţile.
Dumitrescu are valet şi nouă, iar Ionescu un popă şi un trei, cu care a mizat tot. Cristian îl plăteşte şi crupierul pune pe masă primele trei cărţi: zece, opt şi as.
A patra carte, un trei, îl aduce în avantaj pe Bogdan, dar ultima carte, o damă, îl "năuceşte" pe Dumitrescu, care face chintă şi câştigă titlul de campion naţional. Mult mai norocosul bucureştean, care a reuşit să-l doboare pe Bogdan, cunoscut în lumea pokerului drept Katamax.
Nici câştigul de 30.000 de euro al său nu este, însă, de neglijat. Învingătorul i-a surprins pe toţi cei prezenţi în turneu prin abilitatea sa de a ajunge la masa finală şi l-a lăsat nemişcat pe Katamax când i-a suflat de sub nas trofeul şi cei 217.000 de lei.
Pentru Cristian Dumitrescu, pokerul este doar un hobby, acesta nefiind cunoscut drept un jucător profesionist. Un om normal, cu o viaţă şi o slujbă normală, dar cu pasiunea pentru cărţile de joc. Joacă poker de patru ani de zile şi până acum a participat la mai multe turnee mici, organizate de diverse cazinouri.
Mai citeşte:Lucian Viziru, câştig enorm la pokerCel mai tânăr campion de poker, mai bogat cu 6.000.000 de euro
Adi de la Vâlcea , mai bogat cu 50 de milioane
Mai puţin norocos decât Viziru a fost Adi de la Vâlcea. "Am ieşit pe locul 46 şi am luat vreo 50 de milioane de lei. Joc de vreun an de zile, dar nu la cazinou. E al doilea turneu la care particip, la primul am ieşit mai bine, pe locul al doilea, dar aici a fost mai greu", ne-a spus, la ieşirea din concurs, Adi de la Vâlcea.