Chivu, «copilul» lui Moratti

24 iulie 2010 15:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Căpitanul naţionalei României se simte extraordinar la campioana Italiei şi a Europei, lucru care n-ar fi fost posibil dacă Chivu nu s-ar fi aflat în graţiile celui care conduce destinele clubului milanez, Massimo Moratti.

Preşedintele şi, în acelaşi timp, patronul lui Inter l-a simpatizat pe român încă din 2008, atunci când l-a cumpărat de la AS Roma în schimbul a 15 milioane de euro.

Sugestivă a fost poziţia omului de afaceri italian atunci când Cristi a trecut prin cel mai delicat moment al carierei, în ianuarie, după grava accidentare la cap.

"Moratti mi-a spus aşa: dacă nu va mai juca fotbal, el mai are doi ani de contract şi îi voi prelungi contractul cu încă doi ani, la acelaşi salariu. Va figura în actele clubului ca fotbalist", dezvăluia Giovani Becali.

Între timp, Chivu s-a recuperat, a pus umărul la cucerirea triplei istorice Liga Campionilor - campionat - cupă şi se pregăteşte pentru un nou sezon. Iar Moratti nu ştie cum să-i mai mulţumească pentru ataşamentul de care dă dovadă, fapt ilustrat şi de întâlnirea dintre cei doi la antrenamentul de vineri al lui Inter, care a ţinut neapărat să-şi ia „la revedere" de la „copiii" săi.

Începând de astăzi, pentru două săptămâni, Interul lui Benitez se va afla în SUA, la New Jersey, pentru un stagiu de pregătire punctat de trei amicale: cu Manchester City (31 iulie), FC Dallas (5 august) şi LA Galaxy (7 august).

Mai multe