Chivule, ai luat-o razna rău!

4 februarie 2011 15:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Lovitura la cap de la începutul anului trecut a lăsat urme adânci în psihicul lui Chivu, care se întrece de atunci în gesturi altfel greu de înţeles.

Pe la mijlocul lunii trecute, Cristi Chivu îşi motiva cu umor şi ironie ieşirile nervoase din ultima vreme: „Din când în când îmi mai intră aer pe la cicatrice".

Joi seară, gluma românului s-a transformat însă în motive de îngrijorare! La circa o oră de la startul partidei de la Bari, epilogul etapei cu numărul 23 din Serie A, la scorul de 0-0, fundaşul interist şi-a ieşit din minţi şi l-a lovit violent în figură pe Marco Rossi de la gazde, în careul advers.

"Îi accept scuzele lui Cristian, sunt momente în care îţi pierzi controlul!” Marco Rossi, fundaş Bari

Din spate şi aparent fără motivaţie! Arbitrul partidei nu a văzut nimic, fiind deja departe de fază, aşa că meciul a continuat în ciuda contestaţiilor vehemente din tabăra lui Bari. La final, Inter a bătut cu 3-0, iar Chivu s-a prezentat în faţa camerelor televiziunii „Sky" un cu totul alt om.

„Mi-e greu să explic ce-am făcut! Mi-am pierdut luciditatea pentru un moment" şi-a început Chivu intervenţia, în timp ce „victima" sa, Rossi, era la celălalt microfon.

Pentru gestul său,Chivu a fost criticat în presa italiană şi considerat cel mai slab om de pe teren cu Bari

„Îi cer scuze lui Marco, am greşit grav faţă de el. Cu ultima urmă de demnitate rămasă spun că mă simt ca un om de nimic. Nu am făcut niciodata aşa ceva! Îmi cer scuze în faţa tuturor şi a fetiţelor mele care or să vadă într-o zi imaginile astea", a încheiat Chivu, izbucnind în lacrimi.

Înghiţind în sec, cu o faţă pe care se citea uimirea, Rossi l-a iertat pe român: „Îi accept scuzele lui Cristian, se poate să ai un moment în care să-ţi pierzi controlul. Nu sunt în măsură să judec ce a făcut el, alţii vor trebui să se gândească şi să ia măsuri".

Între timp, Mutu sărbătorea la masă alături de câţiva colegi de la Fiorentina revenirea la echipă, când a fost sunat de nişte prieteni, care i-au povestit ce s-a întâmplat la meciul cu Bari.

Imediat după partidă, şi după ce a văzut la televizor scuzele colegului său de la naţională, Adrian l-a sunat pe Cristi pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de acesta, a anunţat site-ul Violanews.com. Italienii mai scriu că Mutu i-a răspuns astfel lui Chivu, care a fost solidar cu el după episodul cu chelnerul albanez.

Suspendat patru etape

Pentru gestul său, românul a primit patru etape de suspendare din partea comisiei de disciplină şi va rata meciurile cu Roma, Juventus, Fiorentina şi Cagliari.Chivu nu e primul jucător al actualei generaţii care îşi face dreptate cu pumnul.

Săpunaru, care a bătut un steward la Porto, şi Mutu, care şi-a făcut un obicei din a bate chelneri, sunt exemplele cele mai bune. Nici înainte lucrurile nu stăteau mai bine.

Hagi a fost la un pas să ia la bătaie un arbitru în Turcia, acesta scăpând „doar" cu un scuipat, în timp ce despre Contra se spune că a plecat de la Getafe pentru că i-a dat un pumn antrenorului Victor Munoz. "Guriţă" a mai avut un clinci şi cu Edgar Davids, pe când juca la Milan.

Alte momente de nebunie ale românului

Înainte să se accidenteze la cap, Chivu era văzut drept unul dintre cei mai cuminţi fotbalişti români. De atunci însă, e un alt om!

Pe 5 mai anul trecut, după ce a fost înjurat tot meciul de fanii Romei în finala Cupei, le-a adresat acestora gesturi obscene, arătându-le degetul mijlociu şi ţinându-se cu mâna de zona inghinală.

La 25 septembrie, Chivu a ţipat la Benitez în direct la tv, în timpului meciului de campionat cu Roma, ameninţând că iese de pe teren dacă nu este ajutat de colegii din faţă. Fusese iar înjurat şi fluierat tot meciul de tribuna romană.

La 6 ianuarie 2010, într-un meci cu Chievo, Chivu a căzut la pământ după un contact cap în cap cu adversarul său, Sergio Pellissier. A suferit o fractură craniană, necesitând o intervenţie chirurgicală pentru înlăturarea unui hematom. A revenit pe teren la 24 martie, împotriva lui Livorno. 

«Am avut pacienţi deveniţi impulsivi»Prof. dr. Vlad Ciurea, neurochirurg

„Este foarte greu de spus dacă impulsivitatea lui Cristian Chivu este o consecinţă a loviturii pe care a suferit-o anul trecut. Ceea ce pot să spun, însă, este faptul că am avut pacienţi care, după ce au avut lovituri puternice la cap şi au necesitat intervenţii chirurgicale, şi-au schimbat oarecum comportamentul, în sensul că au devenit mai impulsivi decât erau înainte de accident".

«E foarte stresat şi obosit»Prof. dr. Florin Tudose, psihiatru

"Cred că fotbalistul trece, pur şi simplu, printr-o perioadă în care este foarte stresat şi obosit, altfel nu-mi explic ieşirea lui. De asemenea, de câteva luni, a devenit tată pentru a doua oară. Nu-i uşor să ai doi copii mici acasă şi să te concentrezi foarte bine şi pe carieră. Pe de altă parte, lovitura la cap, pe care a suferit-o în urmă cu un an, ar putea avea anumite consecinţe asupra comportamentului său, însă, cred că acestea se vor vedea peste aproximativ un an, dacă va fi cazul".

«Chivu nu ştie să dea cu pumnul!»Leonard Doroftei fost campion mondial de box

"Nu ştie să dea bine cu pumnul. Să vină la mine să îl învăţ eu, poate data viitoare va fi mai eficient. Chivu este un fotbalist foarte bun. Sigur a fost ceva acolo între ei. Nu avem noi de unde să ştim exact ce. Sunt mai mult decât sigur că este prima şi ultima dată când el va face un asemenea gest".

Mai multe