Circulaţia s-a reluat pe tronsonul Eroilor-Preciziei

5 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

UPDATE

Circulaţia s-a reluat pe tronsonul Eroilor-Preciziei la ora 20.54, după ce o garnitură de metrou a rămas blocată în zona Eroilor-Lujerului din cauza unor defecţiuni la reţeaua electrică, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii Dispeceratului Central al Metrorex.

------------------------------------

O garnitură de metrou a rămas blocată, în această seară, între staţiile Eroilor şi Politehnică, în jurul orei 19.30.

Metroul este blocat în tunel din cauza ruperii unui cablu, circulaţia pe acest tronson fiind întreruptă.

"Este vorba de o defecţiune la un cablu în zona Politehnica şi în aceste condiţii, circulaţia a fost întreruptă. Echipele de poliţie de la metrou se îndreaptă spre acel loc. Călătorii au fost anunţaţi de această problema prin staţiile de amplificare. Echipele tehnice ale companiei se ocupă în acest moment de remedierea aceastei probleme", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Vom reveni cu amănunte

Mai multe