Circulaţia trenurilor, oprită la Simeria!
Vagonul urma să fie dezafactat, iar focul s-a extins la alte cinci vagoane aflate pe o linie învecinată.
Linia electrică de alimentare a locomotivelor a fost scoasă de sub tensiune pentru ca pompierii să poată interveni la faţa locului.
Pompierii au stabilit cauza producerii incendiului de astăzi din gara localităţii Simeria.
„Focul a fost iscat de jarul unei ţigări aruncate, probabil, de un trecător, pentru că zona respectivă, unde se aflau vagoanele de călători scoase din uz şi vagonul de marfă unde erau depozitate traversele din lemn, este circulată”, a declarat, pentru Adevărul de Seară, căpitanul Claudiu Achim, adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Accesul în zonă era interzis
În mod normal, accesul în locul unde a izbucnit incendiul este interzis persoanelor neautorizate. În schimb, vagoanele de călători casate au fost folosite, până nu demult de oameni ai străzii, pentru adăpost. În urma incendiului care a izbucnit azi, după-amiază, în jurul orei 14:00, la o garnitură de tren personal scoasă din uz, au ars patru vagoane de călători şi unul de marfă. Nu au fost stabilită, până în prezent, valoarea pagubelor materiale.