«Cireşarii» de la Timişoara

27 iulie 2010 16:45   Actualitate
Ultima actualizare:

Delegaţia bănăţeană va pleca din Timişoara în această dimineaţă, cu autocarul spre Budapesta, apoi cu avionul spre Helsinki. Din capitala Finlandei, Alexa şi ceilalţi vor călători din nou cu autocarul, 150 km, până la Kouvola.

Drumul între Timişoara şi Budapesta se parcurge în aproape patru ore, zborul durează aproape trei ore, iar din capitala Finlandei până în localitatea unde va avea loc jocul sunt încă două ore de mers.

Dacă adăugăm la asta şi timpul pierdut în aeroport, drumul alb-violeţilor de la plecarea din Timişoara şi până la „locul faptei" ar însuma aproape 12 ore. Înainte de partida cu Gloria Bistriţa din prima etapă, doar 12 jucători au primit un salariu restant din partea clubului.

Acest lucru nu a provocat, însă, fricţiuni în vestiar, pentru că jucătorii care şi-au primit banii sunt solidari cu colegii lor. Greva cu care fotbaliştii au ameninţat la meciul cu Bistriţa a fost anulată de promisiunile conducerii. Aceştia ar putea purta banderole albe la meciul de la Mediaş.

Mai multe