Cîrţu: «Sforzini n-are ce căuta la Cluj!»
Transferat în Gruia în această vară de la Bari, sub formă de împrumut, Ferdinando Sforzini este ca şi ieşit din calculele noului antrenor al campioanei.
Cîrţu i-a dat şansă să joace atacantului înalt de 1,94 metri, însă acesta a făcut figuraţie pe teren în meciul cu Târgu Mureş. Asta la doar patru zile de la meciul cu Basel, atunci când a evoluat la fel de slab.
După partida de duminică, "Sorinaccio" a intrat val vârtej în vestiar şi s-a dus direct la Sforzini. "Înţeleg că ai fost adus aici de fostul antrenor, dar cu atitudinea asta n-o să mai joci mult timp la mine. Din punctul meu de vedere nu înţeleg ca cauţi la CFR", i-a transmis tehnicianul fotbalistului italian care încasează 130.000 de euro pe sezon.
Sforzini a fost criticat şi la conferinţa de presă de după meci, însă atunci antrenorul nu i-a spus numele. Interesant este faptul că înainte de a fi adus la CFR Cluj, italianul nu a fost urmărit decât de antrenorul de atunci, Andrea Mandorlini, fără a fi văzut de vreun alt oficial al clubului din Gruia.
Despre Sforzini
Câştigă 130.000 de euro anual şi a venit sub fotmă de împrumut, un an, de la Bari;
Deşi este atacant, nu a marcat în ultimul an nici un gol;
Sforzini a înscris doar 40 de goluri în cei şapte ani de când a jucat la "seniori";
În 2005 a semnat cu Udinese şi de atunci a fost împrumutat la opt echipe.
Le blochează salariile
Înfrângerea suferită cu nou-promovata Târgu Mureş a pus iar paie pe foc în vestiarul campionilor. După meci, preşedintele Iuliu Mureşan a coborât la cabine şi le-a transmis jucătorilor că îşi pot lua adio de la bani dacă nu bat vineri pe "U", în derby-ul de tradiţie al Clujului.
"Poate vă place să jucaţi pe gratis. Ori bateţi pe U Cluj, ori vă blocăm salariile. Nu mai putem tolera paşi greşiţi", le-a spus Mureşan fotbaliştilor lui Cîrţu.