Ciudat! Ceauşescu nu mânca niciodată fructe. Insista să le bea cu paiul

6 decembrie 2014 10:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Se răsfăţau cu meniuri care mai de care mai sofisticate! Nicolae Ceauşescu, Adolf Hitler, Benito Mussolini, Mao Zedong sau Jean-Bédel Bokkasa se află pe lista dictatorilor secolului al XX-lea, care aveau pretenţii absurde, uneori.

Autorii unui cărţi intitulate "Cina Dictatorilor: Un ghid de prost gust pentru distracţia tiranilor" dezvăluie celor interesaţi care era stilul de viaţă al acestora, ce mâncau aceşti lideri sau ce probleme medicale aveau, potrivit Mediafax.

"În această lume în care mâncarea şi gastronomia ocupă un loc foarte important, am vrut să-i supunem unui scrutin culinar pe unii dintre cei mai mari dictatori ai secolului al XX-lea. Fără a încerca să le diminuăm crimele, am dorit să arătăm ce fel de oameni erau. Linia dintre om şi monstru poate fi una foarte subţire", scriu Victoria Clark şi Melissa Scott, autorii cărţii, informează BBC.

Potrivit autorilor citaţi, pe măsură ce îmbătrâneau, toţi dictatorii deveneau din ce în ce mai obsedaţi de calitatea mâncării. Fostul lider nord-coreean Kim Il-sung cerea ca orezul să fie selectat bob cu bob şi chiar a creat un institut al cărui scop era să găsescă modalităţi de a-i prelungi viaţa.

Se pare că dictatorul român Nicolae Ceauşescu îi enerva pe alţi lideri pe care îi vizita, deoarece îşi aducea mâncarea din România. Autorii cărţii susţin că liderul fostei republici socialiste Iugoslavia, Iosip Broz Tito, a fost şocat atunci când Ceauşescu a insistat să bea cu paiul suc de legume crude, refuzând să le consume în forma solidă. Majoritatea dictatorilor proveneau din familii umile, de la ţară. Renumit pentru ospitalitatea pe care le-a arăta membrilor familiei regale sau starurilor de cinema, liderului Iugoslaviei îi plăcea  să mânănce o felie de slănină de porc, în timp ce Nicolae Ceauşescu cerea să i se servească, atunci când era acasă, un pui întreg făcut la ceaun.

Trei dintre cei mai renumiţi lideri autoritari - Adolf Hitler, Mao Zedong şi Benito Mussolini - s-au confruntat cu grave probleme digestive din cauza stresului cauzat de responsabilităţile lor.

Mai multe