Civili afgani, ucişi de militari NATO beţi
Alcoolul a devenit interzis în cartierul general NATO din Afganistan, după ce forţele aliate au ucis peste 70 de civili într-un atac aerian, ce a avut loc vinerea trecută.
Generalul american Stanley McChrystal, şeful Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), a declanşat o anchetă, dar a constatat că personalul din Kabul era „ori beat, ori prea mahmur” pentru a-i răspunde la întrebări, scrie Daily Mail.
Marţi, NATO a recunoscut că mai mulţi civili au fost ucişi şi răniţi, fără a preciza însă un număr, în bombardamentul de vineri efectuat de avioanele sale asupra unor cisterne cu benzină furate de talibani la Kunduz, în nordul Afganistanului.
Toate sursele oficiale au evocat până acum o majoritate de talibani ucişi. Pe de altă parte, aceştia din urmă au negat că au pierdut oameni în bombardament, afirmând că toate victimele erau civili