Claudiu Bleonţ: «Am jucat în pielea goală în mai multe piese!»

25 februarie 2011 18:25   Actualitate
Ultima actualizare:

Aflat într-un turneu de promovare a spectacolului „Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III-lea", nonconformistul actor Claudiu Bleonţ s-a văzut nevoit să renunţe la chiloţi, pentru a atrage atenţia asupra sa: „Nu a fost marketing. A fost «just life». Am jucat în pielea goală în multe piese. Am şocat lumea? Sunt idiot dacă repet gestul. Dar nu sunt nebun să fac asta. Lumea spune că trec prin criza bărbatului la 50 de ani. De fapt, eu am vrut să arăt starea personajului meu, Richard al III-lea. Jurnaliştii nu se uitau în ochii mei şi nu înţelegeau nimic. Ce vedem zilnic când ne ducem în baie? Gândesc ceva ce zace în noi toţi. Şi în Richard. Şi în voi. Şi în specia umană. Nimic din ce e omenesc nu ne este străin", s-a justificat ieri, la Timişoara.

Speriat totuşi de amploarea pe care a luat-o gestul său, actorul speră să nu-şi fi alungat fanii." Sper să se mai joace piesa după acest gest".

Doctorul Cristian Andrei nu-l pune la zid pe Bleonţ, găsindu-i destule scuze: "În străinătate, actorii sunt mult mai dezinhibaţi, fapt pentru care mass-media adaugă bip-uri sau blurează anumite imagini. Nu se ştie dacă românii sunt pregătiţi pentru aşa ceva".

Mai multe