Click! TV te văd! / TCM-ul din pauze

23 august 2012 13:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Sunt fan TCM şi MGM. După Mezzo. Am profil şi profit cultural. Fan TVR Cultural. Orbir-ar cei ce l-au desfiinţat! Când e de demolat, începem cu cultura. Viitor de aur ţara noastră are! O să-l căutăm pe la Har-Cov, unde a cerut azil Navigatorul... Că acolo este ţara lui... şi neamul lui cel românesc...

Văzui pe TCM „Gangster şi rock star". Cu Mick Jagger şi James Fox. Revoltător de tineri. Mick - 25 de ani, James - 30. Mick - de nerecunoscut. Frumos. Efeminat. Film de epocă 70's. Psihedelicul paroxist. Plete. Droguri fumate. Ambiguităţi sexuale. Decoruri orientale. Orientate spre indianisme. Perioada indiană la Beatles. Guru Maharishi. Noi - aici! Utecişti cu plete timide, ascunse pe sub şepci proletare, construiam ceva... Mă enervez. Că am fost paraleli, ne curgeau balele să fim ca ei.

Măcar cu libertatea... Morgana... azi o vedem şi nu e. Azi ni se anchetează votul cu Biblia pe capotă... ca-n era stalinistă! E vremea să revedem „Căinţa" lui Abuladze...

Mă mai enervară şi pauzele publicitare TCM-iste. De ani buni, aceleaşi figuri. Aceleaşi poveşti. Ar trebui să se recuze ei, zău: actorii Semciuc şi Diaconu, regizorul Giurgiu, Naum... Le dăunează grav la imagine repetiţia asta obsesivă. E superfluu. Redundant. Exasperant. Ucigător, monşer!

George Stanca

Mai multe