Click! vă recomandă «Cărţile săptămânii»

11 decembrie 2010 14:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Goana nebună a lumii.Cartea apărută la editura Rao e un elogiu închinat oraşului New York.

Cu toate că e scris într-un stil urban, alert, fără astâmpăr şi reticenţe, şi vorbeşte despre o lume profund tehnologizată, romanul lui Colum McCann e, în esenţă, o rapsodie. O reţea, elegant ţesută, de personaje din toate mediile sociale, ale căror voci se întâlnesc, aducându-şi fiecare propria poveste de viaţă.

Crăciunul cu Norocel

Însoţiţi-o pe Norocel, pisicuţa de jucărie, în căutarea lui Tudor, noul ei stăpân. El crede că Moş Crăciun l-a uitat, dar Norocel şi noii ei prieteni din pădure vor face tot ce le stă în putinţă ca Tudor să aibă o surpriză cu totul deosebită de Crăciun! Cartea a apărut la editura Curtea Veche.

Nu ştiu câte zile

Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? Lucrarea lui Stoian Bogdan e una fără cearcăne, fără riduri. Are mult haz, multă adrenalină şi dramă şi o găsiţi la editura Trei.

Mai multe