Clipul care te va emoţiona până la lacrimi! - VIDEO
Malaki Paul, în vârstă de 9 ani, a reuşit să emoţioneze mii de oameni la concursul Britain's Got Talent.
Tânărul, originar din Londra, a impresionat atât juriul, cât şi publicul cu reprezentaţia lui. Malaki a interpretat melodia Listen, cântată de Beyonce, însă la începutul audiţiei, din cauza emoţiilor, a început să plângă.
Mama lui i-a fost alături şi a venit pe scenă pentru a-l consola. Momentul a impresionat-o şi pe una dintre jurate, care s-a îndreptat rapid către Malaki pentru a-l strânge în braţe.
Încurajat de toată lumea, micul artist şi-a continuat reprezentaţia şi a reuşit să-i impresioneze pe cei prezenţi cu curajul lui de a merge mai departe.
Mai citeşte:
Stai bine cu vederea? Unde este cea de-a patra fată din imagine? - FOTO
Copiii pot fi înscriși, până la vârsta de 5 ani, la prima grădiniță antistres din lume