Coasta de est a SUA, în alertă la apropierea uraganului Earl

2 septembrie 2010 9:52   Actualitate
Ultima actualizare:

La apropierea uraganului şi înainte de sfârşitul de săptămână prelungit al Zilei Muncii (serbată în prima zi de luni din septembrie, n.red.), în cursul căruia foarte mulţi americani merg încă la plajă, autorităţile locale au ordonat evacuarea unor zone de coastă din statul North Carolina.

Marina americană şi Corpul Puşcaşilor marini ar putea fi constrânşi să îşi deplaseze navele şi avioanele din porturi şi baze militare situate de-a lungul coastelor, informează Mediafax.

În North Carolina, aproximativ 60 de membri ai Gărzii Naţionale au fost chemaţi pentru a participa la pregătirile în vederea sosirii uraganului.

Preşedintele american, Barack Obama, care a discutat la telefon miercuri dimineaţă cu administratorul agenţiei americane de gestionare a crizelor (FEMA), Craig Fugate, a subliniat necesitatea de a "face totul pentru a proteja locuitorii" şi a cerut acestora din urmă să se supună ordinelor de evacuare.

El a făcut un apel la populaţie "să se pregătească pentru orice scenariu, inclusiv cele mai rele".

FEMA precizase marţi că a distribuit statelor ameninţate apă, produse alimentare, pături şi generatoare electrice.

Mai multe