Cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre
28 februarie 2010 14:01
Actualitate
Ultima actualizare:
Avertizarea Cod portocaliu vizează judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman , unde sunt prognozate creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie şi atenţie, anunţă Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
De asemenea, se instituie Cod galben începând de luni, ora 06.00, avertizarea vizând sectorul Giurgiu-Brăila al Dunării, respectiv judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Brăila şi Tulcea.
Avertizările Cod portocaliu şi Cod galben sunt valabile până în 6 martie, la ora 06.00.
INHGA mai informează, duminică, faptul că se menţine avertizarea Cod galben pe Dunăre, la Cernavodă (judeţul Constanţa) şi Isaccea (judeţul Tulcea).