Cod portocaliu de ger în şapte judeţe

24 ianuarie 2010 13:26   Actualitate
Ultima actualizare:

Potrivit acesteia, în nopţile de 24/25 şi 25/26 ianuarie, în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Braşov, Harghita şi Covasna se vor înregistra temperaturi extreme, cu valori minime ce vor coborî sub minus 26 de grade.

De asemenea, ANM atrage atenţia că avertizarea de Cod galben de ger emisă vineri şi actualizată duminică îşi menţine valabilitatea.

Conform acesteia, în intervalul 24 ianuarie ora 10.00 - 27 ianuarie ora 8.00, în estul, sudul şi centrul ţării vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între minus 25 şi minus 15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

În partea de sud-est a teritoriului, în intervalul 24 ianuarie ora 10.00 - 25 ianuarie ora 10.00, vântul va mai prezenta unele intensificări, cu viteze de până la 40 - 50 kilometri/oră, spulberând izolat zăpada şi determinând local scăderea valorilor.

Judeţele aflate sub Cod galben de ger sunt: Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Ilfov, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Olt, Dolj, Argeş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Sibiu, Alba, Cluj, Mureş, Bacău, Vaslui, Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

Mai multe