Concediul pentru creşterea copilului va fi calculat ca vechime

14 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Veste bună pentru mămici. Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului va fi calculat ca vechime în muncă, potrivit unui amendament adus de Parlament proiectului Legii unice a salarizării, acceptat duminică de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a anunţat la finalul şedinţei de duminică a Executivului că unul dintre amendamentele aduse Legii unice a salarizării în sistemul bugetar, acceptat de Guvern, se referă la personalul care a beneficiat de concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului de până la 2 ani, respectiv 7 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi la personalul ale cărui raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii.

"Acestor angajaţi li se acordă, la reluarea activităţii, salariul de bază aferent gradului sau treptei profesionale în care au fost încadraţi anterior suspendării. Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă este determinată conform legilor specifice", a declarat Muntean.

În cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, "legile specifice" sunt OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului nu era calculat ca vechime în muncă potrivit proiectului Legii unice a salarizării trimis de Guvern la Parlament. "Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, şi care nu au prestat activitate, i se acordă la reluarea activităţii salariul de bază la gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă a gradului sau treptei profesionale avute anterior", se arată în proiectul de lege.

Legea unică prevede că, în cadrul fiecărui grad sau treaptă profesională, diferenţierea salariilor de bază se face pe un număr de cinci gradaţii, corespunzătoare celor cinci tranşe de vechime în muncă, astfel: de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 ani şi peste 20 ani.

OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului cu modificările şi completările ulterioare prevede, la articolul 18 alineatul 7, introdus printr-o Lege aprobată în 2007, că "perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta".

Prin Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de concediu şi indemnizaţie de creştere a copilulului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Şi prin acest act normativ, perioada de concediu "constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta", potrivit articolului 13 alineatul 8.

Mai multe