Concluziile Summit-ului NATO. România vrea să găzduiască forţa rapidă de intervenţie

5 septembrie 2014 22:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Rasmussen a anunţat că NATO a aprobat, la summit-ul din Ţara Galilor, un plan de răspuns rapid pentru a întări apărarea colectivă a Alianţei şi pentru a demonstra solidaritatea şi determinarea aliaţilor. Secretarul general al NATO a menţionat că în prezent mediul de securitate este foarte impredictibil. Rusia atacă Ucraina, în Orientul Mijlociu se manifestă violenţa extremă, iar instabilitatea din Nordul Africii este în creştere.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri că nu a fost încă luată o decizie privind locul unde vor fi amplasate instalaţiile de recepţie în estul Europei, notând că statele baltice, Polonia şi România şi-au exprimat intenţia de a găzdui astfel de facilităţi. "Am convenit astăzi să menţinem o prezenţă şi o activitate continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei, pe bază de rotaţii", a explicat secretarul general, conform mediafax.ro.

Organizarea militară a acestei noi forţe nu va fi finalizată înainte de sfârşitul acestui an. "Trebuie văzut unde anume vor fi localizate instalaţiile de recepţie. Dar până în prezent, am notat că statele baltice, Polonia şi România au indicat că vor să găzduiască astfel de instalaţii", a mai declarat Rasmussen.

"Astăzi, am decis să creăm ceea ce eu aş numi «un vârf de lance», în cadrul forţei noastre de reacţie", a mai menţionat Anders Fogh Rasmussen, precizând că această forţă va cuprinde câteva mii de trupe terestre, care sunt pregătite, în orice moment, să fie desfăşurate, în aer, pe mare sau terestru.

Mai multe