Concurentă disperată de Drăghia la «Burlacul»: «Pune mâna pe noi, trage-ne de păr, simte-ne» - VIDEO

5 aprilie 2012 19:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Vladimir Drăghia s-a dovedit a fi un "Burlac" extrem de greu de cucerit, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a şi fost dat afară de la emisiunea Antenei 1.

În emisiunea din această seară, una dintre concurente, Alexandra, a încerat să-l impresioneze pe Drăghia cu un dans oriental, dar ceea ce a ieşit a fost departe de a fi sexi.

Deşi concurenta încerca din răsputeri să-şi facă numărul, "Burlacul" a păstrat un aer indiferent, fapt ce a supărat-o pe aceasta peste măsură.

«Eu am venit aici pentru că era un om pasional, nu pentru că era un om de gheaţă. Nici măcar nu ne ţine de mână, nici mâcar nu ne ia în braţe. Pune mâna pe noi, trage-ne de păr, simte-ne, simte-ne mirosul. Zici că mirosim, că nu suntem spălate. La celelalte sezoane se vedea că concurenţii încercau măcar să îşi facă o relaţie. Nu pot să cred că pentru un om de vârsta lui sărutul e aşa important, cum zice el. Poţi să te săruţi şi să nu ai o relaţie, să nu fie iubirea vieţii tale. Am ajuns să cred că ar trebui să se schimbe "Burlacul"», a spus tânăra printre lacrimi.Vezi aici VIDEO cu reacţia lui Vladimir Drăghia la dansul Alexandrei

Mai multe