Conduce liniştit după ce a omorât un copil
Vineri, în jurul orei 16.00, reporterii Adevărul de Seară l-au surprins pe Iulian Moise în parcarea unităţii unde lucrează. Căpitanul tocmai ce îşi terminase programul de lucru, iar autoturismul Skoda era parcat în curte. Bărbatul s-a urcat la volan şi a părăsit Unitatea Militară. În trafic, Iulian Moise a intrat pe strada Soveja şi a ţinut drumul până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Eliberării, unde a virat la stânga. După câteva sute de metri, el a intrat într-o parcare din zona fostului bazar.
Skoda CT 20 WID, de culoare argintie, este autoturismul la volanul căruia Iulian Moise se afla când a spulberat două adolescente pe trecerea de pietoni. Inima Lisei-Maria Ţiecar (13 ani) a încetat să mai bată după 14 ore de la producerea accidentului, iar prietena ei, Nicoleta Lungu (14 ani), a ieşit de curând din spital şi face recuperări.
„Când ne-am întâlnit prima dată cu el ne-a spus că el nu va mai fi în stare să se urce la volan niciodată. Acum văd că şi-a reparat maşina şi că o conduce fără nicio problemă", a declarat Florin Cănciulescu, tatăl Lisei-Maria. Iulian Moise are dovadă cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 30 de zile emisă chiar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.„Legea permite prelungirea dreptului de circulaţie în anumite situaţii, inclusiv uciderea din culpă", a declarat Gigi Ştefan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Legea îi permite să se urce la volan
Legea care permite obţinerea unei dovezi cu drept de circulaţie în cazul unui omor din culpă este tipărită în Ordonanţa 195 din 2002, articolul 111. La solicitarea persoanei implicate, Poliţia Rutieră emite prelungirea dreptului la circulaţie pentru 30 de zile la propunerea procurorului care anchetează dosarul.
Până la soluţionare, care de cele mai multe ori se prelungeşte pe mai multe luni, chiar ani, şoferul implicat în accident poate solicita prelungirea dreptului la circulaţie imediat după expirarea celor 30 de zile avute iniţial.
„O anomalie legislativă"
Singura excepţie prin care nu se poate obţine o dovadă cu drept de circulaţie este dacă şoferul conducea un „vehicul cu tracţiune animală neînregistrat". Dar ce dovadă cu drept de circulaţie mai poate primi „şoferul" unei căruţe care nici măcar nu are nevoie de permis de conducere? „Sunt multe contravenţii în legislaţia rutieră în urma cărora şoferului i se ridică permisul pe loc.
De asemenea, sunt la fel de multe cazurile în care şoferi implicaţi în accidente rutiere grave, soldate cu victime, obţin dreptul la circulaţie în baza legii respective. Este într-adevăr o anomalie legislativă", a declarat locotenent colonel Lazăr Claudiu, procuror în cadrul Parchetului Militar Bucureşti. Contactat în numeroase rânduri de reporterii „Adevărul de Seară", Iulian Moise a refuzat să comenteze situaţia.