Conduci fără centură? 120 de lei este amenda
Poliţiştii vor să bage frica-n şoferi. Începând de astăzi, timp de două săptămâni, cine este prins fără centură nu mai este iertat. Va fi amendat pe loc cu 120 de lei. La fel vor păţi şi pasagerii, inclusiv cei care stau pe bancheta din spate.
Urcăm în maşină, pornim în trombă, iar, de multe ori, uităm să ne punem centura de siguranţă.
Nici prin cap nu ne trece că am putea fi opriţi de Poliţie doar pentru atâta lucru.
Oamenii legii nu mai trec cu vederea acest amănunt şi ne vor opri de fiecare dată când vor observa că nu ne-am luat măsurile de siguranţă în timpul şofatului.
Dar, nu numai şoferii sunt vizaţi de campania agresivă a Poliţiei Rutiere. Pot primi amenzi şi persoanele care ne însoţesc, indiferent dacă stau în dreapta sau pe bancheta din spate.
„Şoferii sunt amendaţi cu 120 de lei şi primesc două puncte penalizare. Şi pasagerii au parte de acelaşi tratament, mai puţin în privinţa punctelor", ne-a declarat Daniel Piştea, inspector la Brigada de Poliţie Rutieră.
Ieri, şoferii, care nu purtau centura de siguranţă, au fost opriţi şi averizaţi de autorităţi că de azi gluma se îngroaşă. „Le-am dat doar avertisment verbal, însă, trebuie să înţeleagă că este ultimul. De azi vor fi amendaţi", anunţă agentul Cosmin Bojin.
De acum, nici pasagerii nu mai sunt iertaţi. Dacă sunt prinşi fără centură, vor plăti amendă
Dacă te prefaci că porţi centura, rişti să fii prins în fapt şi nu vei scăpa de sancţiune
De azi ne filează «radarele inteligente»
Din această zi va trebui să fiţi mai vigilenţi în trafic, întrucât aparatele-minune ale Poliţiei Rutiere îşi intră în pâine. Circa 450 de aparate noi, majoritatea în Capitală, au fost montate pe Loganurile albe pentru a-i depista pe vitezomani.
Noile radare au capacitatea să vizualizeze la 360 de grade şi să depisteze şoferii care circulă în ambele sensuri, de la o distanţă de 1,5 km.