Constanţa: O fetiţă de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul 3

21 mai 2010 6:33   Actualitate
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de trei ani a murit, joi seară, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Constanţa, fiind lăsată nesupravegheată pe balconul locuinţei, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, inspectorul Radu Croitoru, incidentul a avut loc într-un bloc situat pe strada Ştefan cel Mare, joi seară, în jurul orei 20.00, când fetiţa era în balcon împreună cu mama şi sora sa mai mică, în vârstă de doi ani.

La un moment dat, femeia a luat-o pe cea mică în casă, să-i dea medicamente, fiind bolnavă, iar în acest timp fetiţa de trei ani s-a urcat pe o masă aflată sub fereastra balconului şi a deschis geamul.

Ulterior, femeia le-a declarat poliţiştilor că atunci când a revenit în balcon a apucat doar să o vadă pe fetiţă cum cade în gol.

Copilul a murit la impactul cu solul, cadrele medicale de la SMURD sosite la faţa locului neputând face nimic pentru a-i salva viaţa.

Inspectorul Radu Croitoru a precizat că mama fetiţei ar putea fi cercetată penal pentru neglijenţă, dar se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se face încadrarea faptei.

Mai multe