Contra: «Nu rup cluburile-n două!»

15 decembrie 2010 20:48   Actualitate
Ultima actualizare:

N-a fost chef de chef, ci o ieşire liniştită la un local select.

„Sunt obosit pentru că am avut un an greu. Cel mai mult îmi doresc să mă liniştesc şi să mă odihnesc", a spus „Guriţă", la ceas aniversar.

Contra a avut un sezon de excepţie la Timişoara din postura de antrenor principal şi jucător: i-a dus pe bănăţeni pe locul doi în Liga 1, fără să aibe vreo înfrângere.

Tocmai pentru că fotbalul l-a agitat şi l-a consumat foarte mult, fostul internaţional român s-a retras pentru câteva zile acasă, lângă Madrid.

Citeşte şi:

Exclusiv. Contra:" Eram pe val, nu-mi convine că se opreşte campionatul!"

Steaua - FC Timişoara 1-1 Contra, te mai retragi?

Cosmin Contra: "La Timişoara e sclavie!"

„În Spania am dobândit liniştea din toate punctele de vedere. Sistemul educaţional este foarte bun, la fel şi asigurările de sănătate, ca să nu mai vorbesc despre respect", a explicat Cosmin, care a stat departe de soţia sa, Alina, şi de cei doi copii, Sara şi Alexandru, în perioada mandatului său la Timişoara.

Ieri, Contra şi-a sărbătorit aniversarea, însă n-a fost nebunie mare:" Acum am alte priorităţi, nu rup cluburile-n două! Îmi plac ieşirile mai liniştire. De distrat mă distrez oricum dacă sunt alături de persoanele dragi".

Dezamăgit de modul în care s-a despărţit de echipa de pe Bega, Cosmin Contra nu ştie dacă viitorul său în antrenorat va fi în România.

„Probabil am eu unele principii care nu se potrivesc cu cele ale preşedinţilor de club de la noi. Sau poate ce s-a întâmplat la Timişoara a fost doar o excepţie. Din ianuarie voi vedea ce am de făcut şi încotro mă voi îndrepta", a spus „Guriţă".

Dezamăgit de România

Contra este unul dintre puţinii fotbaliştii care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, fără a se gândi la consecinţe.

„M-am simţit umilit. Niciodată în România nu am fost apreciat pentru ce am făcut, dar m-am obişnuit cu asta. După 75 de meciuri la echipa naţională, munca mea n-a fost recunoscută. Deşi lumea nu mă cunoaşte şi nici nu ştie prea multe despre mine, nu e normal să fiu etichetat astfel", a spus Contra înainte de revenirea la Timişoara.

Fotbalistul a încercat să-şi explice atitudinea unor oameni la adresa sa:"Poate că am deranjat eu ca persoană sau ca imagine, nu-mi dau seama. Dacă aş fi fost un jucător-problemă, nu cred că aş fi fost apreciat şi iubit cum se întâmplă în alte ţări. Nu am încercat niciodată să înţeleg, dar aşa ne comportăm noi cu valorile din România. Şi nu sunt doar eu în situaţia asta, ci mai mulţi sportivi".

Inedit despre Cosmin Contra:

* Principiile de viaţă. Să fiu cât mai corect, să fiu bun, să nu uit de unde am plecat. Cred că, dacă ai caracter, reuşeşti în viaţă.

* Ce îl linişteşte. Familia.

* Ce îl enervează. Oamenii care nu sunt corecţi faţă de mine. Eu sunt în general un om bun. Nu pot ierta sau nu mai pot vorbi a doua oară cu un om care a greşit faţă de mine.

* Câte limbi străine vorbeşte. Spaniolă, italiană si engleză.

* Cinci secrete. Îmi place să fiu lăsat în pace, să ajut oamenii la nevoie, să joc golf şi tenis şi să stau cu familia.

Vezi şi:

Contra a adus bani de acasă!

Demiterea lui Contra dă foc Timişoarei!

Mai multe