Copii dispăruţi din spitalele din Haiti, răpiţi de traficanţi
22 ianuarie 2010 14:51
Actualitate
Ultima actualizare:
Aproximativ 15 copii au dispărut din spitale după cutremurul ce a lovit Haiti, a anunţat vineri Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii(/UNICEF), care face eforturi pentru a preveni situaţiile în care copiii spitalizaţi ar putea deveni victime ale 'pieţelor de adopţie' după catastrofe, informează AFP.
'Avem pentru moment informaţii potrivit cărora cel puţin 15 copii au dispărut din spitale cu persoane care nu sunt rude ale lor', a indicat Jean-Luc Legrand, consilier regional al UNICEF, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.
'Situaţia copiilor spitalizaţi din Haiti exista deja înaintea catastrofei' şi, din păcate, reţelele de tratament au legături cu piaţa internaţională de adopţii', a explicat consilierul UNICEF.
Mai citeşte: