Corina a avut o cădere de calciu, de Ziua Îndrăgostiților: «Regret că s-a întâmplat pe scenă»

15 februarie 2012 9:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Aseară, în cadrul unui eveniment special organizat cu ocazia Zilei Îndrăgostiților într-un mall din București, Corina Bud avut o experiență mai puțin plăcută. Oboseala și-a făcut simțită prezența, Corina având o cădere de calciu.

Ea a fost nevoită să părăsească scena înainte de a începe prima melodie, hitul "Nimeni nu ne poate despărți". Din păcate cântăreața a fost despărțită de public, dar doar pentru o zi, mâine urmând să susțină un mega show la Oradea.

"Mi-a părut foarte rău că nu am putut cânta alături de miile de oameni aflați ieri în mall, însă din păcate am avut o mică problemă de sănătate. Nimeni nu e ocolit de astfel de slăbiciuni, regret doar că s-a întâmplat pentru prima dată pe scenă dar acum sunt bine, m-am odihnit din plin și sunt absolut pregătită pentru un spectacol de neuitat la Oradea", a povestit Corina zâmbind.

Mai multe