Cornel Constantiniu a împlinit 69 de ani!

7 aprilie 2014 19:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Cornel Constantiniu a împlinit 69 de ani duminică, 6 aprilie. Cea mai mare bucurie a artistului sunt cei cei doi băieți ai săi, Alexandru și Mihăiță și nepoții dăruiți de aceștia.

Pentru Cornel Constantiniu, ziau de naștere nu mai este neapărat un moment de bucurie, ci mai degrabă unul de tristețe. Artistul este trist că din anul 2009 își serbează ziua de naștere, fără fratele său geamăn, Mircea, care s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Acum, cea mai mare alinare și totodată bucurie a artistului sunt cei doi fii ai săi, Alexandru și Mihăiță, dar și cei trei nepoți dăruiți de aceștia.

Astfel, Cornel Constantiniu își dorește să aibă zile cât mai multe să se bucure de nepoți și să îi vadă crescând. Fiul său cel mare, Alexandru, stabilit în Germania și soția acestuia, Teodora i-au dăruit primul nepo, pe Paul Cristian, care face 3 ani în vară.

Însă familial or s-a înmulțit recent cu o fetiță pe nume Ana, în vârstă de 6 luni, botezată în urmă cu trei săptămâni de o fată de nici 11 ani, Alexia Boboc. Fiul său mai mic, Mihăiță și soția lui, Betty au și ei un băiețel, Artis, în vârstă de un an și jumătate, la fel de drăgălaș ca și ceilalți doi nepoți ai artistului.

Mai multe