Cornel Constantiniu doarme la ambasadă

15 octombrie 2009 16:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Cornel Costantiniu a plecat săptămâna trecută la Viena, unde urmează să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale.

Artistul va avea de suportat o operaţie dificilă, după ce bateriile aparatului pe care îl are implantat în piept şi care îl ajută să se mişte şi să vorbească s-au terminat zilele trecute.

Înlocuirea acestora va avea loc abia sâmbătă, când banii necesari, 30.000 de euro, donaţi de Gigi Becali, vor intra în contul spitalului.

Până atunci însă, cântăreţul locuieşte la Ambasada României din Viena.

„S-au terminat de tot bateriile şi trebuie operat de urgenţă. Nu mai poate vorbi aproape deloc şi deja a fost programat la operaţie pentru sâmbătă dimineaţă, când domnul Becali va trimite banii. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pe această cale,", a spus în exclusivitate pentru Click!, Aquilina Severin, cea mai bună prietenă a artistului.

Cornel Constantiniu suferă de multă vreme de maladia Parkinson.

Interpretul a suportat până acum doua intervenţii chirurgicale pe creier, prima în Africa de Sud, în 1999, la Cape Town, iar a doua în 2004, la Viena.

Mai multe