Cornel Ilie nu are prejudecăţi în pat: «Nu există limite şi reguli»
Într-un interviu acordat recent publicaţiei Playboy, cântăreţul Cornel Ilie a mărturisit că, în ceea ce priveşte aspectul sexual, nu are limite sau prejudecăţi.
Solistul trupei Vunk consideră că între două persoane care gândesc la fel şi vor aceleaşi lucruri, nu ar trebui să existe nicio urmă de reţinere.
"Nu am superstiţii, iar în pat...nici atât! Acolo nu ar trebui să ai nici reguli, nici prejudecăţi. Şi nici ritualuri nu am. N-am nici chiloţi norocoşi.Nu există limite între doi oameni care gândesc în acelaşi fel şi sexul, şi ceea ce înseamnă pervers. Normal, dacă te iei după societate, s-ar putea să nu mai facă nimeni sex foarte mult timp!", a declarat el.
Deşi nu mai este adeptului "agăţatului", solistul este încă în aşteparea unei persoane care să-l împlinească şi să îl completeze pe toate planurile.
"Mi s-a întâmplat ca, dacă voiam să fiu cu cineva, să nu fac asta din prima seară, pentru că aş fi ştiut că nu dura prea mult, că era doar o aventură. Iar cu persoanele cu care am simţit că putem comunica şi altfel, am încercat să nici nu fac vreo propunere. Şi, în general, nu prea fac propuneri. Dacă merge de la sine, atunci, da. Dar altfel nu mă duc la agăţat, de exemplu. Mi-am trăit chestiile astea. Pe la douăzeci şi ceva de ani am făcut toate tâmpeniile, cam tot ce era de făcut, dar acum nu mă mai tentează. Acum ştiu ce-mi place şi ce nu, şi ideea e de a găsi persoana cu care să le poţi face pe toate", a mai declarat artistul.
Citeşte şi:
Cornel Ilie: «Nu trec niciodată pe sub o scară!»
Cornel Ilie: «Îmi plac micile imperfecţiuni sau defecte, mi se par sexy»