Cosmin Contra forţat să se lase de fotbal!

7 noiembrie 2010 17:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Poreclit „Guriţă" de Ionuţ Luţu încă de pe vremea când juca pentru lotul naţional de juniori la Luceafărul, Cosmin Contra bate record după record în Liga I. El a ajuns la nouă meciuri consecutive cu FC Timişoara, fără să cunoască înfrângerea.

În ultimul meci de campionat cu FC Vaslui, Contra a intrat din nou pe teren în repriza secundă, în locul lui Scutaru, imediat după ce Dorin Goga marcase golul al doilea al timişorenilor.

„Simţeam că o să câştigăm şi vroiam să mă asigur că lucrul ăsta o să se întâmple", spunea Contra după meci. Cariera de jucător a lui Contra se va încheia înainte ca jucătorul să-şi fi anunţat oficial retragerea.

Abandaonarea carierei este forţată de directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu. „Contra trebuie să aleagă între cariera de antrenor şi cea de jucător. După părerea mea, ca jucător nu mai poate", spunea Mircea Rădulescu.

Contra va renunţa la activitatea de jucător la finele turului, atunci când va susţine şi examenul pentru obţinerea licenţei PRO, fără de care nu va putea sta pe banca timişorenilor.

Mai multe