Costea şi terenuri pentru Piţurcă

2 decembrie 2009 19:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a avut un tur aproape dezastruos, cu victorii doar în faţa candidatelor la retrogradare şi a strâns doar 17 puncte în 15 runde.

Finanţatorul „juveţilor", Adrian Mititelu, îşi face mea culpa, pentru că nu a gestionat cum trebuie managementul în cadrul echipei.

„Am făcut mai multe greşeli, pentru că nu am ştiut să împrospătez lotul. Trebuia să-l vând pe Costea şi să aduc doi-trei fotbalişti care să aducă un plus echipei, dar nu s-a întâmplat asta. Îmi reproşez că nu l-am adus pe Piţurcă şi sper ca din iarnă să finalizăm negocierile, iar el să fie noul antrenor al Universităţii Craiova. Din iarnă vom face schimbări radicale, pentru că vreau performanţă. O să-l aduc pe Piţi. Meciul se joacă şi vă spun că el este oltean get beget şi mai ţine legătura cu mine. Asta înseamnă că îi pasă de Universitatea şi credeţi-mă că ţine la echipa asta cel mai mult. Planul meu este să-l aduc pe Piţi şi să-i las mână liberă, să se ocupe doar de echipa de fotbal, iar eu să nu mai dau interviuri şi să nu mă mai implic, decât financiar. Vreau să-mi văd de afacerile mele şi de Ştiinţa să aud doar că ia campionatul", a declarat Adrian Mititelu.

Surse din cadrul clubului susţin că în iarnă Adrian Mititelu îl va vinde pe Florin Costea, urmând să-l aducă pe Victor Piţurcă, patronul Craiovei înţelegându-se încă de la primele discuţii cu fostul selecţioner, în această toamnă.

„Piţi a bătut palma cu Adrian Mititelu, dar i l-a propus pe Eugen Neagoe, aşa cum a făcut şi în 2004, când l-a convins pe Piţurcă să semneze cu Ştiinţa. Tot Piţi l-a convins pe Neagoe să vină acum, doar sunt rude", a declarat un angajat al clubului din Bănie.

În toamna lui 2004, după ce a preluat clubul de la Dinel Staicu, Adrian Mititelu a anunţat remanierea. L-a dat afară pe Rednic după o victorie cu 3-2 în faţa CFR-ului Cluj, l-a numit pe Victor Piţurcă, numai că fostul selecţioner i-a trimis în Bănie pe secunzii săi, Gabriel Boldici şi Ştefan Iovan, urmând ca el să vină după finalul turului.

Numai că Mititelu a refuzat să mai preia Ştiinţa, pe motiv că Dinel îl păcălise, iar înţelegerea cu Piţurcă a căzut.

Citeşte şiTrică vrea să ajungă ca PiţurcăRădoi: «Cu Piţurcă, veneam din obligaţie la naţională»Mititelu: "Vreau să bat Steaua mai mult ca pe Dinamo!"Mititelu nu crede în naţionala lui Răzvan: "Jucătorii de la tineret sunt mai buni!"Mititelul l-a atacat din nou dur pe Răzvan Lucescu

Piţi are terenuri de 100 de milioane €!

Fostul selecţioner este cel mai bogat antrenor român. Piţi a avut inspiraţia de a investi în terenuri atunci când acestea nu valorau mult, iar acum are beneficii mari. Piţurcă deţine, per total, în Bucureşti şi Oltenia, peste 100 hectare, a căror valoare a mai scăzut din cauza crizei financiare şi e acum în jurul sumei de 100 de milioane de euro.

Mai multe