Costică Ştefănescu: «Craiova va retrograda!»
"Există datorii foarte mari, au plecat mulţi jucători, iar cantonamentul de la Băile Govora nu mi se pare cea mai potrivită alegere. Înţeleg că şi suporterii sunt supăraţi din cauza modului în care Adrian Mititelu l-a înlăturat de la echipă pe Victor Piţurcă", a declarat fostul căpitan al Craiovei Maxima.
De asemenea, Ştefănescu s-a arătat dezamăgit de faptul cum a fost tratat Piţurcă de Mititelu.
"Sunt mâhnit de ceea ce i s-a întâmplat lui Piţi. Mititelu a făcut din nou o mare greşeală. Piţurcă avea intenţii bune, a adus bani de acasă, iar patronul l-a dat afară. Problema este patronul. El s-a băgat peste toţi antrenorii şi nu i-a lăsat să-şi facă treaba. Oricum, o să i se înfunde în curând", a încheiat Ştefănescu.
Universitatea, remiză în primul amical
Elevii lui Nicolo Napoli a încheiat la egalitate, scor 1-1, primul meci amical din acest an contra celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, locul 10 în liga a II-a. Oltenii au fost conduşi la pauză prin golul lui Balauru, în timp ce Roman a adus egalarea cu jumătate de oră înainte de final.